REZULTATELE ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ÎN PERIOADA MINIVACANȚEI
În perioada 24-26 ianuarie a.c., polițiștii timișeni și-au îndeplinit misiunea de a asigura un climat de ordine și siguranță publică în județul Timiș, în contextul evenimentelor organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române.
Peste 480 de polițiști s-au aflat la datorie, participând activ la menținerea liniștii publice și prevenirea producerii oricăror incidente, astfel toate manifestările comemorative, cultural-artistice și ceremonialele religioase și militare s-au desfășurat fără evenimente deosebite care să afecteze ordinea publică.
În perioada de referință, polițiștii au intervenit la 165 de evenimente, dintre care 135 au fost semnalate prin Serviciul de Urgență 112.
Totodată, pe parcursul celor trei zile polițiștii au aplicat 366 de sancțiuni contravenționale pentru abateri rutiere, dintre care 161 au fost avertismente.
De asemenea, au fost efectuate 215 testări cu aparatul alcooltest și 51 cu drugtest, fiind reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 22 de permise și retrase 14 certificate de înmatriculare.
Polițiștii rutieri au utilizat și aparatura radar pentru prevenirea accidentelor și sancționarea comportamentelor periculoase în trafic, fiind sancționați pentru nerespectarea limitelor legale de viteză 184 de conducători auto.
De asemenea, polițiștii de ordine publică, împreună cu structurile specializate, au desfășurat acțiuni preventive în zonele cu aflux mare de persoane cu scopul de a descuraja comiterea de fapte antisociale și de a interveni prompt acolo unde a fost necesar, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.800 lei conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Ca situații semnificative, precizăm că a fost reținut un tânăr de 24 de ani, bănuit de furtul unor echipamente, instalații de telecomunicații din interiorul unei stații de telecomunicații din comuna Satchinez. La activitate au participat și alți 4 bărbați care se află în prezent în Arestul din cadrul IPJ Arad pentru fapt similare de furt comise în județul Arad.
De asemenea, a fost arestat pentru 30 de zile un bărbat din localitatea Ianova, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, violare de domiciliu și amenințare.
În data de 25.01.2025, polițiștii din Făget au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale in domeniul piscicol, fiind depistați în flagrant doi bărbați în timp ce au capturat cantitatea de 20 de kg de pește folosind plase monofilament pe lacul Surduc. Cei doi bărbați de 40 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului cu mărimea ochiului de minim 400 de mm. Ulterior, magistrații au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Mulțumim tuturor celor care au respectat recomandările polițiștilor și au contribuit la menținerea unui climat de siguranță!











.jpeg)