05 Ianuarie 2026Sursa: I.P.J. Timiș

REZULTATELE ACȚIUNILOR DUPĂ MINIVACANȚA PRILEJUITĂ DE REVELION

             Polițiștii timișeni au fost la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de minivacanța prilejuită de Revelion.

În perioada 1-4 ianuarie 2026, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, poliţiştii au acționat zilnic, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Efectivele de poliție planificate în serviciu, au acționat atât pentru prevenirea și descurajarea cât și pentru combatera  faptelor antisociale și impunerea fermă a legii.

Polițiștii au intervenit la 195 de evenimente, dintre care 169 au fost sesizate prin SNUAU 112.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 319 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 127.000 de lei, dintre care 138 au fost avertismente. În perioada de referință, au fost sesizate 35 de infracțiuni, fiind depistați în flagrant 15 autori.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 21 de permise de conducere( 3 pentru conducerea sub influența alcoolului, 7 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru depășire neregulamentară, plus alte abateri) și au fost ridicate 9 certificate de înmatriculare.

În ceea ce privește creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost testate 271 de persoane cu aparatul alcooltest și 15 persoane cu aparatul drugtest.

Totodată, au fost constatate 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 1 pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, 2 pentru conducerea sub influența alcoolului, în 2 cazuri au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, iar 2 persoane au fost depistate cu substanțe psihoactive asupra lor, în perioada de referință nefiind înregistrate accidente rutiere grave.

Polițiștii timișeni continuă să rămână vigilenți asigurându-se de respectarea drepturilor fiecărui cetățean în parte. 

Mulțumim cu această ocazie tuturor cetățenilor care au dat dovadă de responsabilitate, respectând regulile recomandate de către autorități, contribuind astfel la menținerea unui mediu sigur în comunitate.