26 Martie 2023Sursa: I.P.J Timiș

REȚINUT PENTRU VIOLARE DE DIMICILIU, LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI AMENINȚARE

REȚINUT PENTRU VIOLARE DE DIMICILIU, LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI AMENINȚARE

La data de 26.03.2023, în jurul orei 02:40 polițiștii  orașului Sannicolau Mare au fost sesizați prin apel 112 de catre o femeie în vârstă de 35 de ani, din Sannicolau Mare,cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 37 de ani a patruns fără drept în curtea imobilului, iar în urma unei discuții a recurs la acte de violentă atât verbale cat și fizice.

A continuat să o amenințe cu agresiuni fizice dacă nu îi va da suma de 4000 de euro.

În urma celor sesizate, la fața locului a fost identificat agresorul, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri.

Totodată, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea  infracțiunilor de violare de dimiciliu, lovire sau alte violențe și amenințare.

În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.