06 Iunie 2023Sursa: I.P.J Timiș

POLIȚIST TIMIȘEAN CAMPION BALKANIC LA HAND TO HAND FIGHTING

În perioada 02-04 iunie 2023, în localitatea Svinița, din județul Mehedinți, s-a desfăşurat Campionatul Balkanic Hand To Hand Fighting unde au participat peste 150 de sportivi din țările balcanice.

În cadrul acestui campionat, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a fost reprezentat de Asp Dejica Dorel din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Belinț.

În urma concursului, acesta a obținut locul I, medalie de aur la categoria 90 de kilograme seniori, stilul de luptă Light-contact, dobândind titlul de campion Balkanic la Hand to Hand Fighting ( luptă corp la corp).

Felicitări pentru munca și efortul depus pentru obținerea acestei victorii!