LUPTĂ CONTRA CRONOMETRU LA TIMIȘOARA, PENTRU SALVAREA UNUI BĂRBAT
Astăzi, 9 iunie a.c., polițiștii municipiului Timișoara și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș și pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al Județului Timiș, au salvat viața unui bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Timișoara, care amenința că se va sinucide.
Astfel, în această dimineață, în urma eforturilor comune ale forțelor implicate și la decizia comandantului intervenției și a echipei de negociatori, s-a dispus intervenția echipei de alpiniști din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara, aceștia intrând în apartamentul de la etajul superior, pentru a-și pregăti echipamentul specific acestei intervenții.
Echipa de negociere din interiorul apartamentului a atras bărbatul în dreptul ferestrei deschise, moment în care alpinistul a coborât în rapel, împingându-l în interior și blocând fereastra.
Obiectivul propus a fost atins, bărbatul fiind salvat.
Durata de 24 de ore a reprezentat activități continue, în care au fost angreante mai multe structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, care au acționat în sistem integrat, cu o coordonare pe mai multe paliere.
Un rol determinant l-a avut componenta de negociere, care a acționat permanent, ceea ce a condus la reușita misiunii.
Încă de la primirea apelului, polițiștii și celelalte structuri aflate la fața locului, au desfășurat activitățile necesare în vederea determinării bărbatului de a renunța la acest gest.
Polițiștii timișoreni s-au implicat, cu precădere negociatorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, fiind purtate discuții cu bărbatul în vârstă de 37 de ani, pentru a-l determina să revină în interiorul apartamentului.
Important este de precizat faptul că polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au sprijinit desfășurarea activităților de negociere, fapt ce a condus finalizarea cu succes a misiunii.
Felicitări colegilor noștri pentru profesionalismul și determinarea de care au dat dovadă, precum și partenerilor noștri, care au avut un rol determinant.
De asemenea, un rol important l-au jucat și membrii familiei, care au sprijinit intervenția în toată această perioadă.











.jpeg)