17 Aprilie 2024Sursa: I.P.J Timiș

INTERVENȚIA UNUI POLIȚIST ÎNCHEIATĂ CU SUCCES

Ieri, a avut loc un eveniment care ar fi putut avea un final nefericit, dar acest lucru nu s-a întâmplat datorită intervenției unui polițist.

La data de 16.04.2024, în jurul orei 11:30, un apel la 112 anunța că în localitatea Fibiș, o femeie a căzut în fântâna din curtea locuinței.

Șeful de post s-a deplasat de urgență la locul indicat, iar până la sosirea pompierilor și ambulanței femeia, în vârstă de 50 de ani, a fost scoasă de către polițist și de mai mulți localnici.

Intervenția rapidă și conclucrarea tuturor persoanelor au generat un final fericit la acest eveniment, femeia fiind în afara oricărui pericol.