23 August 2022Sursa: I.P.J Timiș

INSTRUIRE ÎN RÂNDUL CONDUCĂTORILOR DE VEHICULE DE TRANSPORT PUBLIC DE PERSOANE

Astăzi, 20.08.2022, în intervalul orar 10:00-12:00, polițiștii  Biroului Rutier Timișoara a organizat o activitate de instruire la care au participat 80 de conducători de vehicule de transport public de persoane din cadrul STPT.

Principalele subiecte abordate în cadrul activității au fost:

-obligațiile conducatorilor de vehicule care efectuează transport public de persoane în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

-problematica rutieră cu care se confruntă conducătorii de vehicule care efectueaza transport public de persoane;

- sesizarea de la nivelul conducerii STPT a deficiențelor de sistematizare constatate de către conducătorii de vehicule care efectueaza transportul public de persoane;

-activitățile desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara în vederea reducerii victimizării prin accidente rutiere;

-verificarea autovehiculelor care efectuează transport școlar si instruirea cu privire la obligațiile conducatorilor auto care efectueaza acesta categorie  de transport public.

 Având în vedere că această activitate a fost apreciată de către personalul STPT, vor mai fi organizate întâlniri pentru a veni în sprijinul conducătorilor care efectuează transport public de persoane, în vederea reducerii reducerii riscului rutier.