19 Iulie 2022Sursa: I.P.J Timiș

FELICITĂRI, ROBERT!

La data de 18.07.2022, în jurul orei 18:30, Robert, un tânăr, în vârstă de 24 de ani din județul Hunedoara, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal din municipiul Timișoara către domiciliul său, pe DN 6 în comuna Remetea Mare, a observat pe partea carosabilă un portofel.

A oprit autoturismul, a ridicat portofelul, după care, fără nicio ezitare a apelat SNUAU 112 pentru a preda acest portofel organelor de poliție.

La fața locului s-au prezentat polițiștii din cadrul Postului de Poliție Remetea Mare, care, împreună cu apelantul, au constat faptul că în portofel se afla suma de 2.130 de lei și un număr de 6 carduri bancare.

Polițiștii au efectuat verificări, iar în scurt timp au identificat persoana care pierduse portofelul, fiind vorba de un bărbat din Timișoara, invitându-l la sediul Postului de Poliție Remetea Mare, unde au procedat la restituirea acestuia.

Acesta a fost plăcut surprins de gestul tânărului.

Nu rămâne decât să ne bucurăm că spiritul civic există.

Felicitări, Robert pentru gestul tău!