11 Iulie 2025Sursa: I.P.J. Timiș

DORINȚE ÎNDEPLINITE LA VÂRSTE POTRIVITE POLIȚIȘTII ALĂTURI DE COPII ÎN TABERE ȘCOLARE

În perioada 9–10 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Timiș au fost alături de copii și tineri, în cadrul campaniei de informare „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.

Activitățile s-au desfășurat în Tabăra de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Cireșu, dar și în Satul de Copii „Rudolf Walther” din Timișoara, având ca beneficiari 215 elevi, 25 de cadre didactice și 20 de părinți.

Prin joc, dialog și implicare activă, copiii au aflat cum se pot proteja de violența școlară, abuz, neglijare, exploatare, trafic de minori și pericolele din mediul online, inclusiv pornografia infantilă. Totodată, s-a pus accent pe alegerile sănătoase în vacanță, prin dezvoltarea unor abilități care reduc riscurile legate de consumul de droguri.

Activitățile au fost desfășurate împreună cu Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității Timiș și DGASPC Timiș.

Astfel de inițiative nu doar informează, ci contribuie concret la protejarea și sprijinirea tinerilor în perioada vacanței de vară.