BILANȚUL ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ÎN MINIVACANȚA PRILEJUITĂ DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI ȘI SĂRBĂTORIREA RUSALIILOR
Și în această minivacanță, 1 -5 iunie, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului și sărbătoririi Rusaliilor, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, au desfășurat, în sistem integrat, acțiuni pe raza întregului județ, atât pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, cât și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, zilnic, peste 200 de polițiști au fost la datorie, pe raza întregului județ. Aceştia au intervenit la 307 evenimente, dintre care 277 au fost sesizate prin 112 - Apelul Unic de Urgenţă.
De asemenea, au fost constatate din oficiu 44 de infracţiuni, dintre care 20 la regimul siguranței rutiere.
În urma activităților de investigații, au fost prinse în flagrant delict 24 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
Totodată, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, polițiștii au aplicat 1.775 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 533.970 de lei, dintre care 313 sunt avertismente.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, polițiștii rutieri au fost prezenți în teren, în urma verificărilor efectuate fiind reținute 89 de permise de conducere și retrase 42 de certificate de înmatriculare.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să conducă cu viteză adaptată și corespunzătoare sectorului de drum respectiv și să nu se urce la volan dacă au consumat alcool sau substanțe psihoactive, deoarece cel mai important lucru îl reprezintă siguranța dumneavoastră.
În continuare, polițiștii vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, precum și pentru responsabilizarea tuturor participanților la trafic.
Exemple:
1. În perioada 01 - 05.06.2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Deta, Poliției Orașului Gătaia și Poliției Orașului Ciacova au desfășurat acțiuni comune de tip “BLITZ” în zonele de competență, atât pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză/depășire, precum și pentru combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
Au fost legitimate 614 persoane și controlate 538 de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 238 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 86.720 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G. 195/2002.
Dintre acestea:
- 169 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză;
-19 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță;
- 47 de sancțiuni pentru alte abateri.
De asemenea, 2 bicicliști și 1 pieton au fost sancționați;
Polițiștii au retras 5 certificate de înmatriculare și au reținut, în vederea suspendării, 15 permise de conducere, dintre care:
- 9 pentru nerespectarea regimului legal de viteză
- 2 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire;
- 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului
- 2 pentru alte abateri.
Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, fiind depistați în localitățile Șipet și Liebling din județul Timiș, doi conducători auto care au condus având o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
2. În data de 03.06.2023, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control pe Calea Șagului din municipiu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani.
În urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat o valoare pozitivă la cannabis, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
3. În data de 04.06.2023, în jurul orei 04:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe strada Liniștei din municipiul Timișoara, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani.
În urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat o valoare pozitivă la amfetamină, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, refuzând procedura.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
4. În data de 05.06.2023, în jurul orei 19:43, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Găvojdia au oprit pentru control pe DJ 689 în localitatea Criciova din județul Timiș, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.











.jpeg)