03 Ianuarie 2026Sursa: I.P.J. Timiș

ATENȚIE, CONDIȚII DE IARNĂ – COD GALBEN ❄

            În contextul atenționării meteorologice cod galben, valabilă în intervalul 3 ianuarie, ora 22:00 - 5 ianuarie, ora 20:00, care vizează precipitații însemnate cantitativ, depuneri de strat de zăpadă și intensificări ale vântului, polițiștii I.P.J. Timiș acționează pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței pe traficul rutier.

Intervențiile pentru deszăpezire sunt în desfășurare, utilajele acționând constant pentru curățarea drumurilor.

Echipaje ale Poliției Rutiere se află pe principalele trasee din județ pentru supravegherea traficului, prevenirea incidentelor și sprijinirea conducătorilor auto. Conducătorii auto sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor și semnalizarea rutieră temporară.

Recomandări pentru deplasări în siguranță:                                                                

- Utilizați autovehicule echipate corespunzător sezonului rece;

- Ajustați viteza în funcție de starea carosabilului și vizibilitate;

- ⁠Mențineți o distanță de siguranță mai mare față de celelalte vehicule;

- ⁠Evitați schimbările bruște de direcție sau frânările violente;

- ⁠Planificați traseul și verificați informațiile privind starea drumurilor;

- ⁠Amânați deplasările care nu sunt urgente;

- ⁠Asigurați-vă că aveți combustibil suficient și sistemele de iluminare funcționale;

- ⁠În cazul apariției unor situații de urgență, apelați 112.

⚠ Circulați cu atenție și răbdare! Respectarea regulilor de circulație contribuie la siguranța tuturor.