03 Iunie 2024Sursa: I.P.J Timiș

ACTIVITĂȚI PREVENTIV-EDUCATIVE ÎN RÂNDUL MINORILOR

La data de 31 mai a.c., polițiștii orașului Deta, împreună cu cei ai Secției 8 Poliție Rurală Deta și Jebel au desfășurat activități preventiv-educative în cadrul Școlii Gimnaziale Domino Servite din localitatea Voiteg.

Elevilor le-au fost prezentate autospecialele Poliției Române, precum și materialele de protecție și intervenție a polițiștilor de siguranță publică și patrulare.

În cadrul activității, minorilor le-au fost transmise recomandări privind circulația pe drumurile publice cu bicicleta, rolele, mopedele, trotinetele electrice și le-au fost explicate normele de circulație și importanța respectării acestora pentru siguranța lor și a celor din jur.

De asemenea, elevilor le-au fost explicate consecințele nerespectării legislației rutiere, riscurile la care se expun atunci când nu sunt respectate, precum și comportamentul pe care trebuie să îl adopte în mijloacele de transport în comun și în microbuzele școlare pentru a călătorii în condiții sigure.

Împreună asigurăm copiilor un mediu sigur și propice dezvoltării lor!