22 Iunie 2017Sursa: IPJ Timis

FII FAIR PLAY PE TEREN ŞI ÎN VIAŢĂ!

                 Poliţiştii timişeni în colaborare cu Centrul Educativ Buziaş, organizează evenimentul ʺFii Fair Play pe Teren şi în Viaţăʺ, care are drept scop prevenirea delicvenţei juvenile şi a riscului de victimizare în rândul minorilor, prin susţinerea reintegrării în comunitate a minorilor care au săvârşit infracţiuni.

Evenimentul va avea loc vineri, începând cu ora 10.30, și se va derula sub forma unei activităţi informativ - demonstrative, iar tinerii din Centrul Educativ Buziaş, vor avea ocazia de a se întâlni cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale ( Prefectura Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Inspectoratul Şcolar Timiş, Mitropolia Banatului etc.), precum şi cu personalităţi din lumea sportului şi mass-media româneşti  ( Dan Negru, Ştefan Popa Popa´s, Ovidiu Petre, Iosif Rotariu etc).

Activităţile vor include mesaje motivaţionale transmise tinerilor încarceraţi de către personalităţile prezente precum şi de către alţi tineri care au trăit aceleaşi experienţe și care, în prezent, sunt bine ancoraţi şi respectaţi în comunitate.

De asemenea, vor fi efectuate demonstrații de arte marțiale și organizat un joc de fotbal între echipa invitaților şi echipa tinerilor din centru, fiindu-le astfel prezentate tinerilor alternative pozitive de petrecere a timpului liber, prin sport, în detrimentul influenţei negative a străzii.

Jurnaliştii interesaţi sa participe la eveniment sunt aşteptaţi vineri, 23 iunie a.c., începând cu ora 10.30, la Centrul Educativ Buziaş.