10 Ianuarie 2018Sursa: I.P.J. TIMIȘ

COMUNICAT

            Polițiștii fac apel către cetățenii care vor să participe la manifestări publice să își exercite dreptul la liberă exprimare fără violență și într-un mod civilizat. De asemenea, dacă sunteți martorul unei infracțiuni vă rugăm să apelați numărul de urgență 112.

În luna decembrie a anului 2017, pe rețelele sociale, cetățenii au fost invitați să participe la o serie de manifestații publice.

Sub protecția anonimatului, a existat tendința ca utilizatorii de bună-credință să fie manipulați, cu ajutorul unor tactici ascunse în interes propriu (prin comentarii, lansarea unor teme/știri false, partajarea unor articole, incitarea la acte de violență).  

În acest context, vă informăm că polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului Județean Timiș efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în două dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.

Facem precizarea că cercetările se efectuează pentru siguranța comunității și a persoanelor care participă la manifestații, ca urmare a postărilor pe rețelele de socializare a unor mesaje prin care cetățenii sunt îndemnați la săvârșirea de acte de violență.

Instigarea publică este o infracțiune prevăzută de articolul 368 din Codul Penal și este pedepsită de lege.

Libera exprimare este un drept prevăzut de articolul 30 din Constituția României. Totuși, aliniatul 7 al acestui articol prevede expres că:  ”Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”

Asigurăm toți cetățenii că Poliția Română acționează, în sistem integrat, alături de celelalte instituții ale statului, pentru siguranța comunității și respectarea drepturilor fiecărei persoane.